la-Drobeta Turnu Severin.ro     


Fondat 2012     |                     Site dedicat informarii severinenilor.                   |     


Acasa  |  Social  |  Politic  |  Economic  |  Legislatie  Sanatate  |  Medicina  |  Sport  |  Divertisment  |  Anunturi  |  Utile  |  Forum  |  Mall  |  Contact

Arhitectură și picturi nonconformiste în Catedrala romano-catolică din Orșova

Agerpres

 

Catedrala romano-catolică din Orșova, una dintre cele mai îndrăznețe capodopere arhitecturale ale secolului XX, a fost construită în perioada 1972-1977, după intrarea în exploatare a Hidrocentralei Porțile de Fier I, în timpul păstoririi preotului Johann Marcovitz.

Respectivul lăcaș de cult, singurul construit în regimul comunist, destinat minorităților germane, cehe și maghiare din Clisura Dunării, este celebru în Europa. Sfântul lăcaș cu hramul "Neprihănita Zămislire" a fost înălțat sub stricta supraveghere a arhitectului Hans Fockelmann. Forma de cort a interiorului său și acoperișul care simbolizează o cruce îi dau un aspect de unicitate.

Preotul Mihai Sima a explicat pentru AGERPRES că biserica în care slujește are o arhitectură aparte, care, în pofida nonconformismului care caracterizează proiectul, respectă, totuși, normele religiei din care face parte.

"Sunt de senzație tablourile pictate în acuarelă guașe de artistul Gabriel Popa, care ornamentează pereții interiori, ele reprezentând în manieră modernă Drumul Golgotei, Pilat din Pont fiind înfățișat sub chipul revoluționarului bolșevic Lenin, iar chipurilor din mulțimea care asistă la apariția lui Iisus Cel Înviat le sunt împrumutate figurile gimnastei Nadia Comăneci, a fostului membru al trupei The Beatles, John Lennon, ale actorilor Florin Persic și Ana Szeles", a menționat preotul paroh Mihai Sima.

El consideră că imaginile acestora nu afectează scenele biblice, ci le dă mai multă semnificație. De pildă, scena cu Lenin sugerează prigoana lui Pilat împotriva lui Iisus Hristos, iar John Lenon simbolizează bucuria Învierii acestuia.

"Cel care nu cunoaște Sfânta Scriptură nu poate interpreta corect Drumul Crucii. De aici nenumăratele dispute iscate pe marginea curajului pictorului de a reda chipul unor contemporani", a spus preotul Sima.

El a adăugat că adesea, spre sfârșitul secolului XX, pictorii Bisericii Catolice apelau la astfel de artificii spre a ilustra cât mai bine distanța deloc astronomică dintre lumea muritoare și cea divină.

Biserica Romano-Catolica din Orșova, unde serviciul religios se săvârșește în limbile germană, cehă, maghiară și română, este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Cazanele Dunării. Construcția ei a fost finanțată de Caritas Freiburg din Germania.

"Picturile din biserică, adevărate opere de artă, atrag prin coloritul lor discret, prin mesajul ce-l transmit, zeci de mii de iubitori de credință și frumos aduși de navele fluviale care ancorează în Portul Orșova", a precizat preotul Mihai Sima.

În opinia acestuia, în Biserica din Orșova se desfășoară periodic, în afara serviciului religios, și adevărate concerte de orgă, aceasta dispunând de o orgă electronică și de o orgă mecanică veche, ambele aduse cu mari sacrificii de cei aproximativ 150 de catolici ai orașului tocmai din Germania.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, abonează-te gratuit la Newsletter trimițând site-ul de care ești interesat(ă) și adresa ta de e-mail la office@la-romania.ro.

 


laAnunt.ro |eMedic.ro     |     LaMedic.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Firma.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-Romania.ro     |     la-AlbaIulia.ro      |     la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Barlad.ro | la-Bistrita.ro     |     la-Botosani.ro     |     la-Braila.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Bucuresti.ro     |     la-Buzau.ro     |     la-Calarasi.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Deva.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Galati.ro     |     la-Giurgiu.ro     |     la-Hunedoara.ro|la-Iasi.ro     |     la-Medias.ro |la-MiercureaCiuc.ro     |     la-Onesti.ro | la-Oradea.ro     |     la-PiatraNeamt.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-RamnicuSarat.ro|la-RamnicuValcea.ro     |     la-Resita.ro     |     la-Roman.ro | la-SatuMare.ro     |     la-SfantuGheorghe.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Slatina.ro     |     la-Slobozia.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-Targoviste.ro     |     la-TarguJiu.ro     |     la-TarguMures.ro     |     la-Timisoara.ro     |     la-Tulcea.ro     |     la-Turda.ro | la-Vaslui.ro     |     la-Zalau.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2014